Gurdjieff ROMÂNIA
Idea că există mai multe stări de conștiență nu este una nouă și oamenii au vorbit despre acestea de la începutul lumii. Ele au diferite nume în diferite tradiții.
În mod obișnuit, în literatura rămasă după Gurdjieff se menționează patru stări principale de conștiență:
1. Somn
2. Veghe
3. Conștiență de sine
4. Conștiență cosmică
Dintre cele patru, a doua, starea de veghe, este considerată a fi anormală, fiind caracterizată de reverie și iluzie. Prin urmare, putem spune că există doar cele trei stări de bază ,#1, #3 și #4 de mai sus.
De fapt, există mai multe stări anormale de conștiență, nu doar una, și dacă vom considera mai multe variabile, de fapt există șapte stări de conștiență; deoarece, ca orice alt lucru din univers, trebuie să se supună Legii lui Șapte.
Cele șapte stări de conștiență au de-a face cu atenția și conexiunea dintre centrii omului – corpul, emoțiile și gândurile (a se vedea acest articol).
“Nivelul de ființă este determinat de ceea ce intră în Prezența unei persoane la un moment dat, adică, numărul de centri care participă și relația conștientă dintre ei.” Jeanne de Salzmann
Având toate acestea în minte, să vedem care sunt cele șapte stări de conștiență:
1. Somn – centrii sunt deconectați în cel mai bun caz ; dacă rămân active conexiunile dintre ei, atunci au loc visele.
2. Veghea – centrii sunt conectați mecanic, dar atenția urmează calea cea mai ușoară, gravitațional vorbind, atenția nu este direcționată.
3. Identificare – centrii sunt identificați mecanic și atenția este direcționată/ atrasă mecanic spre obiect, persoană sau eveniment.
4. Atenția Voluntară - centrii sunt conectați mecanic dar atenția este direcționată voluntar.
5. Conștiență de Sine - centrii sunt conectați prin efort și atenția este voluntar direcționată spre organismul persoanei.
6. Conștiență Cosmică - centrii sunt conectați prin efort, atenția este voluntar direcționată atât spre propriul organism cât și spre lumea exterioară.
7. Voință de Sine – încununarea tuturor celor de mai sus.
Înainte de prima stare, somnul, există în mod evident non-existența înaintea nașterii. Și există moarte după viață. Dar fiindcă sunt parte din altă octavă, am ales să nu le includ aici.
Acestea fiind spuse, acum este mult mai simplu să diferențiați între stările de conștiență. Fiecare are propriul ei gust și cel mai bun mod de a diferenția între ele este după gustul pe care îl provoacă.
“În toate stările de conștiență, structura rămâne la fel, dar calitatea vieții se schimbă.” J. Vaysse
Acest lucru este desigur puțin înșelător, pentru că exact în clipa în care devii sensibil la gust, tu te miști de la o stare - veghe sau identificare - la alta stare - poate conștiență de sine.
Acest articol este un fragment din cartea Gurdjieff's Human Types de Alexandru Eugen Cristea, publicată în cadrul colecției The Force of Gurdjieff.
Ediția în limba română a cărții este în pregătire.
ABOUT
© Copyright Gurdjieff ROMÂNIA. All Rights Reserved